Demnitate de barbat

Era la noi in sat unul cunoscut drept Gheorghe al Maritzii. Pe mama lui o chemase Ioana, Maritza era nevasta-sa. Adica, Gheorghe era doar sotul sotiei lui, care nu era un munte de femeie, ci o znamenie, mica si uscata, dar cu gura mare cat casa toata. Era „o barbata de femeie” cand era vorba de cearta.
Gheorghe era mare, cuminte si usor peltic. Cand nu era nevasta pe-aproape mai „facea pe cocosul”: „Ba, la mine-n cas’ nu ciufla femeia!” „Chiar asa, ma, Gheorghe?” „Daca-ti spui. Nu ciufla femeia-n fata mea!” „Gheorghe! Sase! Vine Maritza!” Odata se uita Gheorghe-n toate partile, cu teama, sa nu-l fi auzit nevasta-sa. „Hai ma, Gheorghe, ca te-am pacalit. E-ntai aprilie, Gheorghe!” „Cuum?! Paai...” „Te-am pacalit iar. E doar 25 martie.”
Intr-o saptamana, am planuit de joi sa iesim sambata, mai pe seara, la o berica. Si noi... ca baietii. Merg sambata la Gheorghe al Maritzii sa-l iau la bere. Maritza-n poarta. Casca ochii la cine mai trece pe drum. „Sar’na! Gheorghe e p-acas’?” „E, da’ are treaba!” „Pai, la treaba am venit si io sa-l iau. E pa bani, nu...” „Nu-l las!”
Mergem impreuna in casa. Gheorghe, in bucataria de vara, toca ceapa. „Ce faci, ma? Nu mergem?” „Nu vezi ca am treaba? Nu ma lasa a mea.” „Pai, nu ziceai ca, la tine, nu „ciufla” femeia?” Maritza: „Aai? Asa ai zis, ma, prapaditule? Stai ca-ti dau eu suflat!” Iese. Gheorghe, fuga si el. Aud din odaia de dormit pe Maritza: „Iesi, ma!” „Nu!”
Merg si eu. In odaie aveau un pat mare, o dormeza, pus intr-un colt. Gheorghe, bagat sub pat, da’ adanc. In fundul subpatului, ascuns. „Da ce nu iesi, ma?” „Nu vreau!” „Si da ce nu vreai, ma?” „D-aia! Ca am si io demnitatea mea da barbat!”

Criza n-a existat

Acum este clar si sigur ca nu a fost si nici nu este vreo criza financiara, economica, sociala.
Criza n-a existat!
A existat doar un sistem bancar prost condus. A existat doar o clasa politica extrem de corupta, cu prea multe privilegii si cu prea putine obligatii. Un sistem de justitie cu salarii nesimtite si putred de la cap la coada.
O mare parte a populatiei care s-a intins material mai mult decat i-a permis plapuma. Un sistem de protectie sociala foarte prost, din ce in ce mai prost; ca tot sistemul sanitar, ca tot sistemul de invatamant.
A existat doar o clasa de afaceristi verosi, neverosimil de verosi. A existat doar un „sistem de pastrare a ordinii publice” manjit. Si pe fata si pe dos. A existat doar un sistem fiscal-financiar cu o politica fara cap si fara coada.
Si pentru ca toate acestea trebuia sa poarte un nume i-am zis criza!

Fetele

Coana Leontina era o stramatusa tare simpatica. Altfel, o doamna respectabila, venerabila chiar, la vreo 85 de ani.
Trebuia sa se intalneasca intr-o zi cu trei prietene, la o dulceata. Fara zahar, doar cu glucoza. Prietenele erau cam de aceeasi varsta, „lete” sau „leate” (ca nu-sh’ care-i femininul plural de la „leat”).
Cand se vad, ce le spune coana Leontina? „Buna, draga. Stiti ca a murit D. Georgescu? Azi il inmormanteaza. M-am intalnit eu acum cu procesiunea, cu alaiul. Georgescu avea doar 78 de ani! Ce tanar, fetelor, ce tanar!”

Luna plina

Luna de sfarsit de gerar. Luna plina. Luna mare ca soarele unui asfintit de gustar. Luna alba, parca pudrata cu faina de orez, ca o gheisa credincioasa, din alte vremi.
Luna plina ca un cont de parlamentar corupt si afacerist murdar.
Luna trista ca un batran somer. Suparata pe noi, pe lume?
Luna, in crepusculul inserarii inghetate, inconjurata de un mare halou alb-laptos, ca o aura de sfant. Luna sfanta.

Sa nu crezi in florentini, nici macar cand iti fac daruri!

(Iar m-am "lungit" un pic.)
Lucrurile nu sunt ce par a fi si nimic nu este intamplator!
Clubul italian de fotbal din Florenta n-a stiut ca „i-a pus Dumnezeu mana in cap” acum cativa ani, cand a reusit sa-l legitimeze pe Adrian Mutu. „Briliantul” – sau „baiatul rau din fotbalul romanesc” (ambele variante sunt reale) – nici n-a avut un salariu pe masura talentului si rezultatelor sale. Eei, nici chiar cat un echipier de la Metalul Mangalia, dar...
De catva timp, impresarii lui Mutu incercau sa-i renegocieze contractul cu Fiorentina. Sau sa-i obtina un transfer la o alta echipa, dispusa la a-i plati salariul cerut, mult mai mare decat cel actual. In primul caz, clubul florentin pierdea niste bani, in cel de-al doilea, nu castiga prea mult. Cum sa faca scuadra viola (cea italiana, actuala, nu fosta – cea a „vulturilor violeti”) sa castige mai mult? „Maxim am spus!”
Doamna Mutu, mama, ii duce lui Adrian niste pastile pentru slabit. Dupa atata pauza si atatea sarmale, Briliantul avea vreo doua kilograme-n plus. Iar pastilele sunt nu doar legale in Romania, dar chiar se vand si fara reteta. Fotbalistul incepe cura si scapa informatia catre doi „prieteni”, colegi de echipa.
Era exact ceea ce ii trebuia clubului din Florenta ca sa scape si fara sa dea niciun ban, si sa si gastige mai mult decat din transferul „baiatului rau”. In Anglia, Mutu s-a facut de poveste luand cocaina. Sigur ca pentru distractie si nu pentru a-si mari capacitatile sportive, care, fie vorba intre noi, s-ar fi dus curand pe apa Sambetei. Atunci, a fost depistat pozitiv la testul antidoping(?) – poate „antidrog” era mai corect(?), iar clubul Chelsea ii cere despagubiri si, se pare ca va primi, de 17 milioane de euro. De ce n-ar castiga si Fiorentina macar 10 milioane de pe urma unui scandal-proces aproape identic? Ori faptul ca, la nici o ora dupa sosirea rezultatului testarii, reprezentantii clubului deja tratau cu cel cu care vor sa-l inlocuiasca pe Briliant vi se pare chiar intamplator? („Mutu s-a dopat cu o substanta interzisa”, ce conteaza ca-i doar o pastila pentru slabit, care-i face mai mult rau decat bine?!)
Avea Adrian Mutu vreun interes sa aiba macar o vaga urma de dopaj acum, cand oricum juca mai bine si voia sa-i fie marit salariul?
Cel mai „cu picioarele pe pamant” si mai transant a fost un... aproape dusman al lui. Da, chiar Gigi Becali, suparat foc pe Mutu ca ar vrea sa mai joace, in Romania, doar pentru Dinamo, nu si pentru Steaua. „E o facatura!”
La polul opus e Cristian Tudor Popescu. „Mutu e un rasfatat care a trisat mereu si umbla numai prin localuri sumbre (!?) si deocheate...” si alte vorbe pline de venin. Omul cel mai rosu-n gat si negru-n ceru’ gurii il cunoaste bine pe Adrian Mutu? Au facut impreuna cumplite cure de slabire si mii, zeci de mii de ore de antrenamente obositoare? Daca hartia si spatiul virtual suporta ineptiile lui C.T. Popescu, inseamna ca ar suporta si ce i-as spune eu si zeci de mii de romani, microbisti sau nu. I-am spune lui C.T.P.: „Multa...” si cuvantul acela care in limba/limbajul tiganilor din cartierul meu inseamna ceva referitor la Uniunea Europeana. Sau poate la „fata/figura/gura”?

Pacat de vicii

(Ceva cam lung, da' cre' ca destul de vioi.)
Sunt un vicios. Recunosc. E o greseala. Viciul, nu recunoasterea lui! Oare greseala recunoscuta e pe jumatate iertata?
Am un viciu: fumez. Nu am patima jocurilor de noroc. Ar fi un... nonsens: cum sa ai aceasta dambla acum, cu un venit de doar 234 lei lunar?! Poate sa joci jocuri de noroc pe... bete de chibrit!? Si nici asa.
Prima data am pus gura pe-o tigara pe la vreo 15-16 ani. Cum sa fac m-a-nvatat o vecina. O fata, o "gagica". "Ia colea, sa nu rada fetele de tine pe la vreun chef. Trage-un fum si zi: Ihiii, caii popii!" Nici azi nu stiu de care popa era vorba in enunt si nici ce cai avea. Stiu c-am ametit de-am cazut in cur. Ehe, da' vecina o premeditase: stateam langa o canapea, asa ca am cazut pe moale. Era pregatita si cu ciocolata si cu struguri dulci. Asa struguri buni nu mai mancasem din frageda pruncie, cand furam din viile CAP-ului!
Si m-am ales cu un viciu. Eram mare sportiv. Cea mai buna tanara speranta in atletism - mai ales alergarile de fond si semifond - in baschet, kaiac si tenis de masa. Cu putina vointa, si la volei si fotbal. Da' ce-nseamna "sa te nasti talent si sa mori speranta"?! S-au dus pe apa Dunarii performantele mele sportive!
Da' de fumat nu m-am lasat.
Ani de zile mai tarziu am fost internat intr-un spital pentru o intoxicatie - "toxinfectie alimentara acuta usoara". Era un ger... tot ca pe-acu'! Sticla cu apa de la capul patului de spital - pusa ca sa am cu ce lua pastilele la miezul noptii - s-a spart din prima seara. Eu am fost de vina, ca i-am pus si dopul si era si plina - apa a-nghetat bocna, s-a oprit in dop si a... spart sticla. Dupa asta, puneam apa doar in cana de metal si, cand trebuia sa iau medicamentele, o dezghetam pe resoul de langa noptiera. De infectie am scapat usor, da' ce febra am avuuut!?! 41 de grade Celsius! Asistentul de garda, dupa ce mi-a controlat temperatura a treia oara cu al treilea termometru, a lesinat. Mi-a povestit mai tarziu ca, in cadere, m-a auzit intreband/aiurand: "Da' recordu' cat e?"
Da' de fumat nu m-am lasat. Poate, daca intram in Guiness Book...
Cu o fosta iubita m-am certat - am terminat cumva amici - pentru ca m-a somat sa aleg: ori ea, ori tigara? Pai, cu tigara eram prieten de mai multi ani. Niciodata sa nu parasesti un prieten vechi pentru unul nou!
De fumat nu m-am lasat!
Am facut niste calcule, sumare. In mai bine de-un sfert de veac, la preturile de-acum, s-ar zice ca am ars cam un miliard de lei vechi! Hmm... Da' n-am gresit! Calculele. La piata de azi, asta-nseamna un apartament potrivit sau un autoturism chiar bun. N-am nici apartament si nici masina. Da' fumez!
Trebuie sa ma las! Nu trebuie, chiar ca ma las de fumat!
Da' cum e sa faci atatea eforturi ca sa fumezi? Sa renunti la atatea si chiar la atatia pentru fumat?! Sa faci atatea sacrificii! Sa iei un viciu de la 0, sa-l cresti, sa-l faci mare, sa-i serbezi majoratul... Sa-l faci cu facultate, cu master, poate-n curand si doctoratul... Ca se poarta! Dupa atatea, sa lasi viciul de izbeliste?
Spuneti si voi! Nu e pacat?

Ba pe-a ţării 'mneavoastră!

(Poveste românească din State, veche de vreo doi ani)

Stam într-o seară de poveşti cu un american. Stingeam nişte whiskey prost cu o bere slabă. Din... pahar în pahar de vorbă am dat-o-n descrieri de ţări. Eu îi lăudam România, el - America. După aproape... o sticlă de laude a început să-mi fie un pic teamă. Din ce povesteam eu cam începusem să mă-ndrăgostesc de România. Sigur, de aceea pe care o tot lăudam eu, nu de cea reală. Şi dacă-mi venea să mă întorc atunci?! Parcă era prea devreme!
Da’ frică mai mare îmi era că-l apucă amocu’ după ţara mea şi pe ţăranu’ american. Dacă-mi cerea atunci să-i fac chemare (!), să-i obţin viză (!) de România, atunci, în seara aia!!! Aşa că am lăsat-o mai moale cu lucrurile bune şi-am mai spus şi... normalităţi, pentru alte ţări. Hilly billy al meu – la fel, despre State. Chiar, la un moment dat, am spus şi lucruri mai puţin plăcute, dar adevărate. Redneck-ul meu de american chiar înjura de-a binelea lucrurile rele din U.S.
Supărat cum eram pe lucrurile rele de tot din „ţara asta prost făcută, unde...” (ştiţi continuarea, de-aici urmează... „bip”-urile) mă înfierbântasem puţin. Dar americanul... M-am felicitat în gând că nu i-am dat să guste din rezerva mea de pălincă. Doar din whiskey prost - un burbon de toată ziua - stins bine cu o bere slabă (2-3°!) se făcuse "leu". Se-ncinsese atât încât începuse el să zică de rău de România, despre care, altfel, nici pe hartă nu ştia pe unde-ar fi.
Deodată m-am făcut serios foc. „Bă! Tu aşa vorbeşti de ţara mea?! Ba pe-a ţării ’mneavoastră, bă! Şi pe-a mam’i ’mneavoastră! Ţăran de hilly billy prost ce eşti!”
Se speriase americanu’ şi era tare nedumerit: „Ce te-ai supărat aşa, amice? Tu ai zis cu mult mai rău şi multe rele de ţara ta! Care-i treaba?”
„Treaba e că e ţara mea si pot să zic ce vreau de ea! C-o ştiu şi că-i a mea! Nu-i a ta! De ţara ta poţi să spui şi că ştii sigur că peste-o lună vine Bin Laden şi-o bombardează toată, că oricum nu-i bună de nimic. Ce vrei tu! Bă, da’ nu te legi de ţara mea! Ai înţeles? Că-i a mea!”