Demnitate de barbat

Era la noi in sat unul cunoscut drept Gheorghe al Maritzii. Pe mama lui o chemase Ioana, Maritza era nevasta-sa. Adica, Gheorghe era doar sotul sotiei lui, care nu era un munte de femeie, ci o znamenie, mica si uscata, dar cu gura mare cat casa toata. Era „o barbata de femeie” cand era vorba de cearta.
Gheorghe era mare, cuminte si usor peltic. Cand nu era nevasta pe-aproape mai „facea pe cocosul”: „Ba, la mine-n cas’ nu ciufla femeia!” „Chiar asa, ma, Gheorghe?” „Daca-ti spui. Nu ciufla femeia-n fata mea!” „Gheorghe! Sase! Vine Maritza!” Odata se uita Gheorghe-n toate partile, cu teama, sa nu-l fi auzit nevasta-sa. „Hai ma, Gheorghe, ca te-am pacalit. E-ntai aprilie, Gheorghe!” „Cuum?! Paai...” „Te-am pacalit iar. E doar 25 martie.”
Intr-o saptamana, am planuit de joi sa iesim sambata, mai pe seara, la o berica. Si noi... ca baietii. Merg sambata la Gheorghe al Maritzii sa-l iau la bere. Maritza-n poarta. Casca ochii la cine mai trece pe drum. „Sar’na! Gheorghe e p-acas’?” „E, da’ are treaba!” „Pai, la treaba am venit si io sa-l iau. E pa bani, nu...” „Nu-l las!”
Mergem impreuna in casa. Gheorghe, in bucataria de vara, toca ceapa. „Ce faci, ma? Nu mergem?” „Nu vezi ca am treaba? Nu ma lasa a mea.” „Pai, nu ziceai ca, la tine, nu „ciufla” femeia?” Maritza: „Aai? Asa ai zis, ma, prapaditule? Stai ca-ti dau eu suflat!” Iese. Gheorghe, fuga si el. Aud din odaia de dormit pe Maritza: „Iesi, ma!” „Nu!”
Merg si eu. In odaie aveau un pat mare, o dormeza, pus intr-un colt. Gheorghe, bagat sub pat, da’ adanc. In fundul subpatului, ascuns. „Da ce nu iesi, ma?” „Nu vreau!” „Si da ce nu vreai, ma?” „D-aia! Ca am si io demnitatea mea da barbat!”